top of page
ERUS ȘI LUMINILE NEVĂZUTE vol i.

ERUS ȘI LUMINILE NEVĂZUTE vol i.

AED60.00 Preț normal
AED54.00Preț redus

Varsta 2-5 ani, 5-8 ani

de Alec Blenche

 

Erus, unul dintre cele mai cunoscute și iubite personaje din literatura pentru copii de la noi, este prințul din Regatul Vânturilor, care a reușit, împreună cu prietenii săi Roua, Alpi și Sucre, dar și cu ajutorul magilor, să treacă prin cele patru văi magice și să salveze Lumea Bună. Acum echipa lor trebuie să-i învingă pe Vânătorii de vise!

.Dar aventurile lor nu s-au oprit aici; Erus a călătorit pe Insula Zburicornilor, unde a aflat de existența acestor creaturi fermecate și înaripate, cu care fiecare copil are o legătură strânsă. Mai mult, a învățat acolo despre magia cuvintelor și despre cât de mult înseamnă vorbele bune în viața oricui. A venit vremea unei noi aventuri, iar cei patru prieteni sunt pregătiți.Echilibrul lumii este din nou în pericol, iar Erus și prietenii săi călătoresc în Lumile Nevăzute,în care își fac noi prieteni, se împrietenesc cu făpturi cu înfățișare și obiceiuri stranii și vor trebui să facă față unor noi provocări. Istețimea, curajul, prietenia și inventivitatea celor patru vor fi puse din nou la încercare.Vor reuși ei oare să-i oprească pe Vânătorii de vise sau să-i îmbuneze pe uriașii bacaroni?

  • Detalii despre livrare

    Livrare in Emiratele Arabe Unite  20 AED         1-2 zile

    Livrare gratuita la comenzile peste 200 AED 

    Ridicare Gratuita din Abu Dhabi , Reem Island

    Livrare Internationala prin Emirates Post        + 15 zile 

Produse conexe

bottom of page