Biroul de obiecte pierdute

de Junko Shibuya
Traducere de Patricia Rădulescu
O poveste plină de surprize, care invită copiii să participe la lectură și să ghicească animalele „deghizate” în alte specii. Ce este oare un limax care și-a pierdut casa? Limax sau melc? Iar o pisică fără șal la gât este pisică sau leu? Descoperim cu mirare că nici unul dintre animalele care vin la biroul de obiecte pierdute nu este cine pare a fi. Dar Domnul Câine? La final, după o zi de muncă foarte agitată, aflăm că și Domnul Câine se deghizase perfect în Bunicul, rămas bolnav acasă. Nu-i așa că nu l-ați recunoscut?
Cartea a fost publicată la Actes Sud Junior în anul 2016 și a câștigat Prix des Incorruptibles 2018, fiind preferata a nu mai puțin de 34.000 de preșcolari.
„Domnul Câine lucrează la biroul de obiecte pierdute din satul lui.
În fiecare dimineață, el adună toate obiectele rătăcite de pe drum, din parc, de pe malul râului sau din pădure. După ce ajunge la birou, domnul Câine aranjează toate obiectele găsite pe rafturi și așteaptă ca stăpânii lor să vină după ele.
Prima vizită nu se lasă mult așteptată.
– Bună ziua, domnule Limax, spune Câinele. Ce ați pierdut?
– Nu sunt limax! Eu mi-am pierdut casa. E răsucită ca o spirală.
– Hm… Știu! Asta înseamnă că sunteți…
– … Melcul! Poftiți casa dumneavoastră!
– Mulțumesc, îi răspunde Melcul.”
„Această poveste este inspirată din amintirile copilăriei mele. Copil fiind, eram timidă și rezervată, jucându-mă adesea de una singură. Îmi plăcea să observ micile vietăți din grădina mea, să studiez enciclopedii despre natură și să născocesc povești hazlii. Îmi imaginam că limacșii se transformă în melci, pisicile în lei, caprele în oi și așa mai departe…” (Junko Shibuya)
Junko Shibuya s-a născut în Hyogo, Japonia. De profesie este arhitectă, dar, cu începere din anul 1997, s-a dedicat ilustrației, devenind grafician, autoare și ilustratoare de cărți pentru copii. Locuiește la Paris din anul 2005.