DRAGONUL 32

Grupa de vârstă: 4-9 ani
de Victoria Pătrașcu
ilustrații de Mihaela Paraschivu
 
Dragonul dintre lumi
 
Dragonul 32 chiar există. Este camuflat într-un tramvai din București, care leagă Piața Unirii de depoul Alexandria. Timp de mai mulți ani, primăvară, vară, toamnă sau iarnă, eu și fiica mea, Teodora, am călătorit cu el. Spre și dinspre școală. Uneori era liber, dar de cele mai multe ori era foarte plin. „De ce se înghesuie toată lumea în tramvaiul ăsta?” m-a întrebat într-o zi Teodora, abia ițindu-și nasul dintre două sacoșe uriașe de rafie.
A fost întrebarea de la care a început povestea. Căci m-a făcut atentă și m-a conectat la lumea tramvaiului 32 și la ce îl făcea să fie atât de căutat. Am observat de atunci, cu Teodora alături, că tramvaiul leagă două lumi, lumea centrului de lumea periferiei, lumea de la poalele Mitropoliei, cu fragilele case vechi, cu stucaturi și dantele, acum în paragină, de lumea cenușie și impersonală a blocurilor de opt etaje din cartierele-dormitoare de la marginea orașului. Am văzut cum și oamenii din tramvai se transformau, în funcție de direcția în care circulau. Erau domnii în costum, care mergeau la birourile din centru, dar și gospodinele, cerșetorii și precupețele, care călătoreau spre Piața Rahova.
Vedeam cum burta tramvaiului devenea ea însăși o lume colorată, gălăgioasă, interesantă, plină de povești. Cine erau toți acești oameni? De ce se urcau zilnic în tramvai? Oare vedeau și ei ceea ce vedeam noi zilnic pe geam?
„Dragonul 32” este o poveste și o călătorie. Este invitația mea de a fi atenți la lumea din jur, de a deschide ochii spre minunile care se ascund la tot pasul. Nu e nevoie să călătoriți jumătate de lume pentru a vedea palate, piramide, uriași sau dinozauri. Toate acestea pot fi văzute și din burta unui tramvai banal din București, care merge de la Piața Unirii la depoul Alexandria. Trebuie doar să aveți ochii și mintea larg deschise și, desigur, inimi de cavaler(ă).
Cling-cling-cling, nu mai stați pe gânduri și poftiți în Dragonul 32!
Victoria Pătrașcu
 
— Firfirică, strigă fetița, de afară dragonul seamănă cu un tramvai. De ce?— S-a deghizat din nou, hoțomanul. Ca să nu știe oamenii cine este de fapt.— Aha, înțeleg. Ce șmecher! Vii cu noi spre casă?Firfirică oftează adânc.— Nu pot. N-am cum să plec.— Nu te duci acasă?Firfirică o privește pe mama, iar mama se uită la Firfirică. Și stelele se oglindesc așa de adânc în ochii mamei că ai putea crede că sunt ape mișcătoare.— Nu, spune moșulețul. Aici e casa mea.Teo se întristează.— Nu ai casă?Firfirică râde zgomotos, lovindu-se peste burtă.— Cum să n-am. Glumești? Ce casă mai grozavă decât burta Dragonului 32 știi tu? Nu-ți dai seama că i-ar fi urât fără mine? Așa, are cu cine să mai povestească. O să am grijă de el până te întorci. Ne vedem curând.— Da, mâine. Mâine-dimineață.Teo îl îmbrățișează și se îndepărtează, cu mama de mână. E atât de fericită! Mai întoarce o dată capul să-și vadă dragonul. E mare și lung și și-a închis ochii strălucitori.— L-am obosit, bietul de el. Îl las să doarmă. Mâine pornim din nou în aventură!